Electric Castle 2016. Untitled #4

Dacă după ediţia de anul trecut concluzionam că noroi e noul noroc, anul acesta mi-am construit un parcurs festivalier plin de noroc prin muuult mai mult noroi. N-am mai aruncat o pereche de bocanci după Electric Castle, ci de sâmbătă am trecut la cizme, nu m-am mai stresat că pierd unele trupe, când m-am pus pe mine pe primul loc şi-am stat adăpostită în corturi cu fundal sonor de la mai multe scene şi-am ascultat poveştile şi râsetele altor adăpostiţi confuzi. Mi-am făcut singură mix-ul din toate sunetele şi culorile din jur.

Norocul m-a lovit din start, cu mult înainte ca noroiul să apară la Bonţida. Am fost privilegiaţi cu o cazare în sat şi nişte gazde care pe lângă oameni plouaţi, salvează aproape zilnic suflete. Aşa că înainte să pătrund în perimetrul festivalului, am ajuns într-o altă lume în încercarea de a salva nişte căţeluşi. La Bonţida se întâmplă lucruri trăznite şi când nu e festival. Iar preţurile teraselor din sat m-au convins că să profit de brăţara cu bani şi să-mi las portofelul la cazare.

27

Transformarea Electric Castle

Festivalul a crescut. De când am intrat m-am simţit la prima ediţie a unui nou festival care aştepta să fie explorat. „Toate s-au schimbat, doar Dănuţ e tot acolo, e la fel” – am auzit în treacăt. Era de fapt The Roots [Dă ruţ], scena reggae, locul unde ajungi de nu plouă şi nu-ţi place altceva, unde totul parcă sună mai mereu la fel, unde e chill şi bine şi te poţi mişca în voie. De cauţi asta, poţi să stai chiar după gard, să asculţi şi să dansezi. În rest, te cam pierzi. Moara/The Mill s-a lăsat purtată de vânt şi a ieşit din festival, la Grajduri/The Stables s-au adunat firmele de IT cu tot felul de joculeţe şi minuni virtuale, scena mare ne-a colorat seară de seară castelul cu proiecţii şi sunete pe care nu le înţeleg, dar recunosc că la Art Department mi-am împotmolit cizmele în noroi şi-am fost statuie acolo o vreme. Booha Mansion e tot pe-acolo, dar parcă mai primitoare – mi-a ţinut şi de umbră şi de ploaie, m-a bucurat cu Karpov not Kasparov, m-a primit şi la primul after party prins până acum la Electric Castle – că dacă rezişti sâmbătă noaptea prin şi pe lângă ploaie, meriţi un răsărit muzical de toată frumuseţea. Scena Boiler de lângă castel e super eclectică – a avut de la rock şi jazz,  dj & mini orchestra până la hip-hop. Vinilurile au fost mutate din spatele castelului în spatele… pădurii şi s-au transformat în Hideout Scene – un loc greu de găsit, dar şi mai greu de părăsit. Main Stage e mare şi departe şi în sfârşit cu ecrane. Dar şi cel mai sigur loc unde să rămâi cuprins în noroi. M-am pontat şi la Silent Party, dar nicicum nu m-am nimerit pe vreuna din cele trei frecvenţe.

În prima seară de festival am vizitat pentru prima dată scena de prim ajutor dintr-un festival. Renumită-n zăpăceală, mi-am julit destul de rău picioarele la balansoar, iar pentru că ştiam că mă aşteaptă zile de umblat (prin noroi pot spune că am făcut chiar fitness), am comis o mică aroganţă utilă şi-am mers la dezinfectat. Cu ocazia asta am şi diversificat poveştile ulterioare ale personalului medical când vine vorba de păţănii festivaliere. Este activitate acolo, e nevoie de ei mai mereu, iar lumea te bagă în seamă chiar de mergi cu o julitură.

Să plouă, dar să faceţi linişte

Ediţia din 2016 a fost un cerc sonor care a început prea bine cu Sigur Ros, care-au chemat o ploaie lină, de antrenament, ce mai degrabă te apropia de scenă, şi s-a încheiat cu God is an Astronaut, care au oprit de data asta orice strop. Restul, cel puţin pentru mine, a fost o serie de peripeţii electrico-noroioase prin toată oferta festivalului, presărată cu unele ratări fără regrete.

1

Revin şi o să tot revin. La Sigur Ros, desigur. A fost magic şi m-au purtat prin toate stările prin care am trecut în momentele când îi ascultam. Repeat infinit. Infinită mi-a fost în schimb şi plimbarea din timpul concertului, în căutarea liniştii. Ce cântă ei se ascultă cu ochii închişi, întins pe spate. Dacă totuşi plouă şi ne îngrămădim cât mai în faţa scenei, un cioc mai mic se cade. Cu toate astea, a fost cel mai drag şi aşteptat concert pe care l-am prins până acum în România.

Ploaia nu o poţi controla, evident. Parcă pentru unii trebuie repetat constant acest lucru. Nemulţumiri o să se găsească tot timpul. S-a întâmplat, e drept, ca ploaia cea mai cea să fie chiar la Electric Castle, dar dacă nu faci ploaie şi din alcool şi ai grijă de tine, bucuriile de festival nu ar trebui să întârzie. De la Electric Castle te întorci oricum cu poveşti , dor şi cu unele sechele. Port pelerina în geantă de aproape o săptămână, iar amintirile, oamenii cunoscuţi, muzicile surprinzătoare şi invenţia mea de cocktail (tatratea cu lipton) până la anul.

15

Articole similare:

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *