Ştiu că e ciudat să fiu la Cluj, locul unde zilele astea se întâmplă cam totul, iar eu să tac pe blog. Dar să ştiţi că nu tac deloc, ci mă străduiesc să tiffuiesc. Şi e destul de greu şi de trist, pe cât de frumos şi de încărcat e programul. N-am văzut prea multe filme, dar spre deosebire de alţi ani, tura asta chiar am nimerit la unele care mi-au plăcut mult.
Aveam de gând să scriu mai pe larg aici, că despre cele văzute în primul weekend, am scris câteva rânduri în Revista Bulevard.Iar despre primul film din competiţie văzut, Wadjda, puteţi citi tot în revistă. Mi-a plăcut mult şi îl simt câştigător, dar nu se ştie, că aşa am simţit şi cu Lena anul trecut, şi am dat-o în bară.
Cert e că e o atmosferă la Cluj, încât îţi vine să-ţi dai demisia, oricât ţi-ar place ce lucrezi, să renunţi la sesiune, oricât de mult ţi-ar plăcea vacanţele liniştite şi bursele, să dai skip somnului, oricâte straturi de cearcăne ţi s-ar aduna. Dar e bine şi să-ţi păstrezi ochii limpezi şi mintea liniştită pentru măcar un film pe zi.
În primele cinci zile de tiff m-am bucurat de:
*transformarea Clujului, de faptul că văd mai mulţi oameni pe care nu-i ştiu, decât cunoştinţe, dar şi că văd cunoştinţe pe care nu le văd decât cu astfel de ocazii, de filmele care m-au răvăşit, de FOCUS GRECIA, de poveştile simple ambalate în drame serioase, de alergatul între cinematografe, de pauzele de la Casa TIFF, de statul pe jos la TIFF lounge şi ascultat de oameni frumoşi, c-am nimerit la Balkan Meldody şi am descoperit Mahala Rai Banda, că se proiectează Searching for Sugarman pe care-l recomand şi povestesc de fiecare dată cu fiori…
Nu m-au făcut să mă simt la fel de bine:
*ploaia şi frigul, faptul că am rămas fără semnal în plin weekend, iar de-aici şi faptul că mi-a rămas şi ceasul în urmă şi am ratat nişte filme, plus c-am mai şi întârziat la ceva evenimente, dar aşa, cu zâmbetul pe buze, din neştiinţă temporală; că-s multe filme în acelaşi timp şi nu mă pot bucura de toate, că nu prea ştiu ce să aleg, că trag ics-uri peste tot ce-am încercuit c-un rânjet uriaş pe faţă în prima zi de festival, că clujenii nu prea merg la filme, dar mai auzi din când în când un “hai no să vedem ce e şi cu tifful ăsta”, că n-am ajuns nici anul ăsta la castel…
Cu toate astea, îmi adun energia din zâmbetele oamenilor, multitudinea de afişe de prin oraş, din forţa celor care stau seară de seară în frig la proiecţii în Piaţa Unirii şi sper ca în următoarele zile, singurul meu regret să fie acela că ultimul weekend de TIFF se suprapune cu primul de FITS.
Be First to Comment