Un alt jurnal de Cluj

[Când eram mai mică, mai naivă şi nu la fel de plimbăreaţă, o mai luam totuşi la pas. Şi pentru că pe vremea aia Clujul mi-era mai aproape şi plin de oameni cunoscuţi, mai luam trenul spre el din când în când. Mă întorceam energizată şi scriam pentru blog câte un jurnal de călătorie a la Cluj. Odată cu scurta mea mutare acolo, n-am mai considerat că sunt vizitator, dar uite cum îţi întoarce soarta obrazul fără să mişti un muşchi şi te aruncă pe alte căi, pe principiul ai grijă ce-ţi doreşti! Ce tot înşir eu aici vrea să se încheie cu: nu credeam că o să mai scriu un jurnal de călătorie la Cluj, sperând că acolo o să şi mor, dar iată! Oricum, dacă, aş zice, trăim uneori pe o a cincea roată de la căruţa, care, se învârte şi aia cumva, n-ar fi exclus să revin şi la jurnalele de călătorie prin Timişoara, de data asta, în ideea: dă-mi un ozeneu, şi-am dispărut.]

Weekendul trecut am fost la Cluj cu scopul măreţ de a mă scăpa de ultimul examen. Şi chiar a părut a fi ultimul examen, căci am fost doar eu, profa şi vreo două tipe ce aveau întrebări pentru ceva licenţă. Nu, n-a fost restanţă, au fost ei aşa drăguţi să fixeze o dată de examen şi pentru extratereştri.

După ce-am scăpat de examen, m-am simţit de parcă eram în vacanţa mare, deşi eram doar la început de weekend, fără prea multe griji, aproape de casă şi departe de realitate. Am avut, totuşi, ceva greutăţi de întâmpinat, căci la cămin mă aşteptau parcă sute de bagaje ce trebuiau cărate de-un marţian firav către o samariteană ce stă în chirie.

După ce-am scăpat de tonele de lucruri adunate în câteva luni, mi-am tras puţin sufletul ca pe un ceas care mai rămâne în urmă din când în când şi mi-am luat, pusă pe nopţi albe, fetele-mi din Ardeal (care te miri de unde au ajuns acolo) ca să vânăm ceva terase.

Vineri seara, final de sesiune, un fel de capitală a studenţilor, zi faină de vară – cam astea au fost elementele ce ne-au făcut să ne obosim oasele dornice de party, în căutarea unei terase libere. Normal, am găsit una chiar simpatică, chiar nu m-aş plânge de Cluj la capitolul ăsta.

De acolo, de drag şi nostalgie, am aterizat în Zorki, unde fetele mi se tot minunau, hlizindu-se-n meniu, deşi le-am zis că berea la metru e formată din opt halbe aduse frumos la masă, nu dintr-o chestie lungă de un metru din care-ţi torni tu bere (prefer să nu amintesc cum au numit-o).

De aici, după lupte seculare care au durat cam o oră, ne-am hotărât, deocamdată să ieşim din bar, să mergem un etaj mai jos, adică în Zorki off the record, care e defapt la subsol, să stăm 3 minute şi să plecăm cu gândul de-a ne întoarce imediat. Complicat. Şi nu, n-au avut bere la metru.

Tot cu nostalgie, dar mai ales cu chef de dans, am ajuns în faţă la Stuff, unde erau mulţi şi beţi şi se plângeau că jos e cald, multă lume, dar că e bine. Totuşi, am zis că nu şi ne-am îndreptat spre Janis, cam aceeaşi mâncare de peşte, numa’ că nu, căci, după cum foarte tăios ne-a explicat tipul de la intrare, crezând că ne zice ceva ce ne va supăra: acum nu se mai bagă Lady Gaga, Rihanna şi Shakira aici, e mai mult rock, alea s-au mutat în Stuff. Mno,  deşi n-a vrut, ne-a convins să intrăm.

În Janis, ca pe vremuri, nici nu păşeşti bine – îţi lipeşte aia brăţara de parcă ar vrea să te epileze, dai o tură până la bar şi încerci apoi să-ţi cauţi un loc unde să te poţi mişca fără să pari bolnav – că şi încep toate naţiile de masculi să se lipească de tine. Şi de-aia, până la urmă, am ajuns la Rihanna şi Shakira în Stuff, unde am găsit mai multe încăperi, iar într-una din ele, o mână rock a sorţii (adică aşa \m/) a făcut să ruleze un concert Aerosmith exact la un an, adică pe 18 iunie, de la concertul Aerosmith la care am fost şi noi prezente la Bucureşti. Frumos, nu?

Mai are rost să zic că am rămas mută când am ieşit din Pub şi afară era lumină, deşi înăuntru era plin de oameni? Că am plecat răsfoind o revistă despre filme plină de ceară de lumânări (că ăştia nu se învaţă minte, cu stuful lor) şi că, încercând să rad ceara de pe un interviu cu Gaspar Noe era să mai merg câteva staţii cu autobuzul? Activităţi matinale de Cluj, nimic ieşit din comun.

Mi-e dor, mai vreau!

Diana Written by:

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *