O nuntă

Nu-mi plac nunțile și evit să mă prezint, mai ales când vine vorba de neamuri. Chiar dacă ai mei îmi repetă la nesfârșit că va veni și vremea mea, prefer atunci, dacă va fi, să strâng o mână de prieteni și neamurile dragi și apropiate care ar veni oricum.

Despre prieteni e vorba. Am fost la Sibiu la nunta unei prietene foarte bune, cea care m-a crescut în perioada facultății. M-a observat și m-a luat sub aripa ei, mi-a zis unele taine și m-a îndemnat să scriu. Și foarte bine a făcut. E prima persoană al cărui blog l-am citit cap-coadă din plăcere și am rămas fascinată (păcat că îl neglijează de ceva timp).

Camiku a terminat jurnalismul și s-a zbătut mereu între gazetărie și literatură. Le scrie la fel de bine, iar când le îmbină ți-e mai mare dragul să te așezi în fața foilor ce-i ies de sub pană. Camiku e omul care se încrede în coincidențele bizare ale fiecărei zile și poate să scoată povești din asta.

Camiku este, iar acesta e un citat dintr-un vis de-al meu, vis în care eram chemată să iau cuvântul la nunta ei, o persoană atât de optimistă/veselă, că până și atunci când vede o piatră pe stradă e în stare să râdă, să se bucure, căci i se pare că piatra are scobit un zâmbet în ea. Nu știu cum de am visat că am zis asta, însă e un fel de scurtă descriere, la nivel de reverie, despre ființa asta cu surâs infinit.

Camiku l-a cunoscut pe Tavi, cel care i-a fost coleg patru ani la facultate. L-a plăcut de la început, dar el nu prea avea astfel de gânduri. Ea și-a văzut de ale ei, dar a păstrat un loc pentru el, poate, fără să își dea seama. Și s-a încărcat în patru ani cu coincidențe: mulți alți Octavieni și alți tauri (zodia). Era un semn că omul ăla trebuie păstrat cumva în minte. Și acolo a rămas până la final de facultate, când, mai în glumă, mai în serios, începând cu o joacă ascunsă, cei doi au început să formeze ceva.

Și le-a ieșit bine, că eu doi miri mai voioși ca ei n-am văzut. Știu, veți spune că toți mirii sunt fericiți la început și mai ales în ziua nunții. Dar eu am văzut altceva la ei. Și, pentru că-s niște oameni simpli, naturali și deloc pretențioși, au avut o nuntă la fel. Cea mai simpatică la care am fost.

Am simțit că e o nuntă unde mă încadrez și eu, când l-am auzit pe Yann Tiersen în boxe. Acum să nu vă imaginați că au avut muzici pretențioase, dar gusturile mi-au fost oarecum încântate. Că rar merg eu la nunți, dar și mai rar îmi vine să mă ridic de pe scaun la dans. Deci, de la Yann Tiersen la Prodigy și altele.

Nu descriu ospățul, meniul, invitații, dar întreaga nuntă a fost una la care nu-ți puteai smulge zâmbetul de pe buze. M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu oameni de prin facultate, să ne amintim multe și mărunte, să nu ne mai terminăm poveștile.

Iar la final, că n-a durat trei zile și trei nopți, când am plecat, m-am bucurat sincer că n-am primit prăjituri și o sticlă de ceva țuică, ci o CARTE cu reportajele miresei despre Sibiu, povești pe care le știu de când erau în fașă și mă bucur că le-a adunat într-o cărțuile pe care o recomand tuturor celor care-s pasionați de misterele și lucrurile interesante, dar simple, dintr-un oraș.


Diana Written by:

6 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *