2009. E prima zi din anul ăsta când ies afară din casă. Deşi nu sunt total vindecată. Dar a trebuit, vacanţa-i gata iar autocarul spre Sibiu s-a lăsat aşteptat vreo 50 de minute. După atâtea minute de brrr, hapciu şi altele, a apărut spre bucuria mea şi autocarul. Bucuria mea, scurtă ca de obicei. Autocarul… plin ochi. Nici măcar la bagaje nu mai era loc. Nu pentru mine, dar am cărat ditamai geanta. De ce nu ştiu, la cât de mult am ieşit din casă în vacanţa asta. Oricum, ne-au lăsat să urcăm cu genţi cu tot şi ne-au făcut loc pe „culoar”. Ca replică la frigul de afară, aici, căldură infernală. Mi-am dat jos, rând pe rând mănuşi, fular, geacă şi până la urmă tot mi s-a făcut rău de la căldură şi m-am aşezat pe geantă. Şi-am stat bine, deşi prin Sibiu nu-mi mai simţeam un picior.
Am şi uitat că stau la mansardă şi astfel mi-au luat vreo două secole să urc geanta. Niciun gentleman, dom’le! Well, ca să nu mint, portarul a fost drăguţ, ţinând cont de faptul că nu mă prea are la suflet, şi după ce a văzut că mă chinuiam de 5 minute să-mi caut cartela, mi-a deschis el uşa. A durat ceva timp şi până mi-am găsit cheile. Camera, aşa cum am lăsat-o. Doar eu sunt cea care pleacă ultima şi vine prima. Nici nu-mi dau seama când vor veni colegele mele. Sper că în curând. M-am obişnuit cu oameni pe cap în vacanţa asta şi singură din nou aş deveni o legumă.
După ce mi-am tras sufletul, am început să despachetez. Ei bine, aici vine punctul culminant al zilei. Cum frigiderul nostru făcea multe fiţe, l-am scos din priză şi l-am lăsat aşa şi m-am dus departe, la mama, cam trei săptămâni. Bineînţeles că a rămas cu mâncare în el. Acum nu mai pot spune acelaşi lucru. L-am deschis grăbită fără să-mi dau seama şi am crezut că în faţa lui îmi dau duhul. Acum îmi caut disperată nasul care mi-a căzut în timpul marii descoperiri. Urât miros de 2009, hai te las acum, trebuie să rezolv cumva treaba asta.
Be First to Comment