Category: culturale

January 21, 2011 / / culturale

Filantropica, filmul regizat de Nae Caranfil, poate fi, în viziunea multora, o creaţie care arată cu degetul degradarea societăţii. Prin metode care stârnesc de cele mai multe ori râsul, dar unul ce se vrea a fi amar, precum în cazul scrierilor lui Caragiale, regizorul ne arată lumea aşa cum o ştim, cum o blamăm, dar ne şi dezvăluie unele aspecte la care nu ne-am fi gândit.

Sensul pe care îl putem da titlului poate fi suficient de vag în comparaţie cu ceea ce ne spune la o primă vedere. Facerea de bine se întinde pe atât de multe planuri, de-a lungul filmului, încât o diferenţiere între binele absolut, inexistent de altfel şi binele scuzat de mijloace, devine tot mai vizibilă. Unele personaje se află întotdeauna într-o dilemă referitoare la acest aspect, în timp ce altele, mai hotărâte, şi-au ales deja cu seninătate, iar altele cu resemnare, calea.

În centrul poveştii, Caranfil pune un profesor de liceu, Ovidiu Gorea, profesor de literatură, scriitor debutant, aflat în mai multe crize: cea a vârstei, criza financiară, sentimentală şi a scriitorului ratat. Pentru a ieşi din acest impas multiplu, i se ivesc felurite ocazii, înşelătoare prin aparenţă. Progresul lui în aceste situaţii ne poate duce cu gândul la ipostaza de prinţ şi cerşetor. Personajele de care se loveşte de-a lungul întregii poveşti reuşesc să îi schimbe total viaţa, oricât ar încerca să se abţină şi să fie stăpân pe poziţii. Încă o dată, avem de-a face cu o situaţie în care materialul, dorinţa de frumos, de atenţie şi succes primează în faţa unei vieţi calme, liniştite, sub umbrela binelui.

Paşii iniţiatici, pe care personajul îi urmează în acest drum, variază. Totul începe cu frustrările tot mai abundente: şcoala îl dezamăgeşte, studenţii lipiţi de telefoanele mobile nu mai sunt ce erau cândva, este uimit şi speriat totodată de curajul unora dintre studenţi. Pe de altă parte, visând la vremea când era el elev (pionier, mai bine zis), devine bântuit de teorii freudiene, exemplu dat de profesoara sa din liceu, destul de apropiată de acesta, pe care o vede mai apoi în tânăra perfectă pe care îşi doreşte să o cucerească cu orice preţ. Astfel, după ce depăşeşte frustrarea, intervine elementul dorinţă, una ce îi este sfâşiată încă din faşă din cauza neîmplinirilor, de această dată, financiare. Soluţia naivă întrevăzută de personaj, de a-şi vinde 100 de volume, îl pasează printr-o întâmplare curioasă, la asociaţia Filantropica.

November 13, 2010 / / culturale

*i-am ascultat iar live pe băieții de la Plus Noi, de data asta într-un cadru foarte organizat și-anume la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, cu prilejul celei de-a 6a (cred) ediții a festivalului de folk ziua de mâine.

*n-am fost surprinsă să văd sala surprinsă ci mai degrabă nerăbdătoare, pentru că știam că așa va fi.

*am plâns și-am râs – ăsta e efectul Plus Noi pentru mine.

*și m-am foarte bucurat să-i văd răsplătiți așa cum merită.

*și-ar fi trebuit să știe toată sala că versurile alea ce i-au umezit și aproape toate celelalte din melodii îi aparțin unuia din membri.

…si daca toate-s doar pareri, ori viziuni si optiuni,
iar dar timpul e-un mister barfit in mii de notiuni,
de curge totul ca un rau si totul este relativ,
cum spun cu fala filosofii doar ca sa para mai concisi,
daca nimic nu-i la-ntamplare si toate au un rost al lor,
mai am si eu doar o parere, impartasita tuturor:
pentru ca Cerul Preainalt cu mari sperante ne umplu,
parerea mea-i ca-ntre pareri o certitudine esti tu…

*petrecerea a continuat apoi în ceva tavernă – oamenii ăștia-s obișnuiți să cânte mult, nu 30 de minute și alea 15.

*iar mai jos postez o scurtă cronicuță a recitalului scrisă pentru blogul Plus Noi.

October 21, 2010 / / culturale
October 14, 2010 / / culturale
May 30, 2010 / / culturale
January 6, 2010 / / culturale
September 1, 2009 / / culturale

Mi s-a făcut brusc dor de Sibiu. Dar nu pentru că mai e atât de puţin timp până la începerea ultimului meu an în acest oraş, ultimul an de studiu pe malurile Cibinului. Nu din cauza centrului istoric sau a căminului, nici măcar din cauza stării de a fi plecat de acasă.

Mi-e dor numai şi numai de teatru. Cu nostalgie îmi amintesc perioada festivalului şi nu numai. Mi-e dor să păşesc pragul Teatrului din Sibiu, sunt curioasă ce ne vor pregăti actorii pentru toamna şi anul ce va urma. Şi deşi îmi place de cele mai multe ori ceea ce pun sibienii în scenă, nu pot să nu oftez amintindu-mi de piesele din afara teatrului local pe care le-am vizionat pe durata festivalului.
Piesa mea preferată în 2008 la Festivalul de Teatru a fost, bineînţeles, Faust. Şi poate ar fi fost şi anul acesta dacă reuşeam să ajung, însă la o aşa piesă, aşa o bătaie pe locuri.

Dar nu a fost greu să rămîn cu o preferată, iar aceea a fost Omul Pernă în regia lui Radu Afrim, piesă scrisă de Martin McDonagh, cel care a regizat şi filmul In Bruges.

May 11, 2009 / / culturale