“Diana, micul nostru Gonzo” – interviu cu mine

Sonia Nechifor mi-a luat cândva un interviu (septembrie 2013) şi îl port cu mine pe unde merg. Interviul a fost publicat în Revista Bulevard, publicaţie am ocazia să mai dau şi eu cu pana din când în când.

Diana a aterizat, pur si simplu, la noi în redacţie, într-un moment în care habar nu aveam ce pot face cu sau pentru ea. Aşa că am lăsat-o să facă ce ştia să facă, adică să scrie. Azi nu îmi pare deloc rău, pentru că “aia mică” e aproape mare. Şi cum printre oameni frumoşi nu poţi fi decât ca ei, “s-a luat” şi pe ea. Iar cine are ochi de văzut, o va vedea exact ca mine.

Cum a ajuns Diana Câmpean pe Bulevard? Şi mai important, de ce ai ales să rămâi?

Dintr-o încercare oarecum disperată de a nu părăsi Clujul după un job temporar, am cotrobăit în stânga şi dreapta după ceva plăcut de muncă în domeniu, iar pentru că Revista Bulevard nu avea nici măcar o lună de existenţă când mă aflam în plină căutare, m-am gândit să-mi încerc norocul. Simţeam cumva că e un semn apariţia unei astfel de publicaţii în acel moment.

N-a fost foarte uşo
r să pătrund într-o echipă închegată de ceva vreme, de când se puneau bazele proiectului, dar m-am încăpăţânat pentru că mi-au plăcut cerinţele: evenimente culturale, festivaluri, interviuri şi poveşti cu oameni frumoşi. Cred că pentru asta am şi rămas, pentru că aici am reuşit să îmbin cel mai bine utilul cu plăcutul, din toate încercările de a munci ca un om mare de până acum.

Cum arată revista pentru tine, la un an de la naştere?

Parcă mai accesibilă. S-au schimbat din rubrici, pe unele chiar le regret, cum era MisoGin & MissAndra, erau simpatici şi am multe cunoştinţe care aşteptau articolele lor miercuri de miercuri. Însă au apărut multe alte rubrici noi, tot cu poveşti săptămânale, cu care lumea s-a obişnuit şi care sunt destul de variate încât fiecare să găsească ceva pe placu-i de citit dimineaţa la cafea. De asemenea, îmi pare mai deschisă. Este, într-adevăr, o revistă de lifestyle, dar care nu omite şi subiecte de interes general. Mie, personal, îmi place că nu se mai discută aşa mult despre tocuri şi genţi, cu toate că fac parte din artileria de bulevard, ci se pune de multe ori accent şi pe alte subiecte.

Dacă ar fi să alegi, care e articolul tău de suflet, după acest an?

Poate dacă-mi puneai întrebarea asta acum două săptămâni mi-ar fi fost greu să aleg, cu toate că primul care îmi vine în minte este şi unul dintre primele materiale scrise pentru revistă: interviul cu cei doi arhitecţi care-au plecat pe motocicletă prin Africa. Îmi sunt foarte dragi şi materialele de la festivalurile la care am reuşit să particip în ultima perioadă, însă acum, fără să stau prea mult pe gânduri, aleg ultimele două interviuri realizate cu Kai Brand-Jacobsen şi Mihai Goţiu, cu privire la situaţia Roşiei Montane, o problemă care ne priveşte pe toţi. E frumos să prezinţi poveşti frumoase şi aventuri prin ţări exotice, dar e şi mai bine când te simţi cu-adevărat util.

diana montana

Despre ce îţi place să scrii, de unde-ţi vin ideile, inspiraţia pentru materiale?

Scriu cu drag despre oamenii pasionaţi de ceea ce fac, din orice domeniu, cu accent pe parte artistică şi culturală. M-am încăpăţânat după ce am ieşit de pe băncile facultăţii să mă ţin de un domeniu curat, cum îmi place să cred că e cel cultural. Cronicuţe de teatru am început să scriu la Sibiu, când mâncam teatru pe pâine (mergeam la aproape toate spectacolele) şi mi-am dat seama că mi se învârt aşa tare gândurile în minte după fiecare spectacol mai aparte, că am decis să le scot din cap pe hârtie. Îmi place să scriu despre evenimentele la care particip şi, mai ales, îmi place stilul gonzo journalism, pe care-l practic mai degrabă pe blog, dar pe cât este permis, şi în revistă. Gonzo journalism este un stil de jurnalism care este scris deliberat într-o manieră evident subiectivă, adesea incluzând reporterul în povestirea propriu zisă.

diana cluj

Inspiraţia îmi vine, de cele mai multe ori, în cele mai ciudate momente, atunci când fac cu totul altceva în afară de scris. Câteodată îmi gândesc articolele în minte, iar pe când să le notez nu mai am aceeaşi cursivitate, dar dacă sunt suficient de odihnită şi cu cafeaua băută, mă deştept destul de repede şi încep tastele să curgă.

Eşti ancorată în realitatea zilnică, ce crezi că vor să “vadă” oamenii pe Bulevard?

Experienţe personale, poveşti nu neapărat inspiraţionale, dar nişte trăiri şi întâmplări descrise la modul sincer şi cumva util. Mă refer în special la rubricile semnate de specialiştii în anumite domenii. Dincolo de termenii pe care e posibil ca multă lume să nu-i priceapă, sunt bine venite nişte explicaţii, îndemnuri şi fapte trăite de persoanele respective. Sfaturi, dar şi exemple. În general cred că dacă oamenii se regăsesc în cele scrise şi îşi dau seama că autorii sunt oameni, nu roboţi, revin cu interes şi curiozitate pentru mai multe astfel de materiale.

Ce faci când nu eşti pe Bulevard?

Când eram nouă în redacţie şi nu era weekend în care să nu fug la munte, mi-ai spus să mai cobor de pe munte şi să păşesc cu atenţie pe bulevard. Desigur, mă îndemnai să las subiectele visătoare cu apusuri şi mări alpine şi să mă ancorez, cum mai devreme spuneai, în realitatea… bulevardului. N-am mai ajuns de ceva vreme pe munte, dar intenţionez o scurtă escapadă de un weekend în toamna asta. În rest, sunt cam pe bulevard şi când nu sunt, încerc să aduc ceva pe bulevard din locurile pe unde mă plimb. Am colindat vara asta ţara în lung şi aproape lat participând la destul de multe festivaluri. Şi se mai anunţă. Deocamdată, nu mă pot opri, probabil mă voi potoli cândva. Cu astea adunate, îmi mai fac şi timp să mă odihnesc, să mai citesc ceva bun (tocmai ce am dat, într-un final, de Cartea Neliniştirii a lui Pessoa) şi să-mi recuperez filmele şi serialele urmărite.

Articole similare:

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *