Niște impresii de la Untold

M-a prins weekendul departe de taste, dar am participat în continuare la nebunia de festival numită Untold… de data asta cu mai multă groază și mai puține momente de relaxare decât în prima zi.

Văd că despre Untold, oricum și orice ai scrie, tot ți-o iei în freză de la careva. Profit de faptul că am bad hair day cam everyday și îndrăznesc să-mi vărs și eu impresiile despre acest festival.

Cel mai probabil urmează un articol destul de lung, cu diverse notițe bipolare despre nespusul festival și un salt de idei dintr-o parte în alta, la fel ca traseul meu în cele 3 zile – alergatul dinspre parc/stadion spre piața Unirii de câteva ori pe zi e destul de obositor.

– încep cu We are rocking the City (festivalul Amprentei, adoptat de Untold că deh, promiseseră și ceva gratuit)… dacă nu mă prindeam că pe la 23 trebuie să fie liniște în centru, aș fi pierdut singurul concert așteptat din festival – al trupei Travka, programat sâmbătă la 22 40. Normal, a început mai devreme și a fost destul de scurt – s-au lungit și Grimus (pe care parcă tot George de la Travka i-a salvat la ultima melodie), dar și programul a fost făcut cam pe genunchi. Păcat, pentru că în Unirii chiar au fost câteva concerte faine.

– până la finalul festivalului tot nu am dat de un program în limba engleză, sunt sigură că au fost, dar am apelat la aplicație și-a mers destul de lejer așa.

Foto: Dorian Man
Foto: Dorian Man

Sunet de poveste

– vineri, la The Forest (care a rămas până la finalul festivalului scena mea preferată -un fel de jazz in the park mai liniștit și cu muzici mai pe sufletul meu), i-am ascultat pe Nopame și mi-a plăcut combinația de electro jazz a grupului.

– i-au urmat Club des Belugas, care au lăudat sunetul la soundcheck și au mulțumit organizatorilor pentru asta, așa că trebuie să mulțumesc și eu, public, pentru sunet, că am dat cu această ocazie, în sfârșit, de un concert Robin and the Backstabbers cu sunet bun, dar mi-am și dat seama, astfel, că sunetul nu e singura lor problemă.

Fiori vechi și reci

– revenind… la Club des Belugas, doi domni la 50+: – Vezi ce-nseamnă calitatea? – Da, mi s-a făcut pielea de găină (și îi arată mâna zburlită)

– cam puțini fiori muzicali am simțit pe la Untold, dar și ăia s-au transformat rapid în fiori reci, când încercam să ajung sau să plec dinspre Cluj Arena – însă a meritat pentru Gentleman și, deși mi-ar fi plăcut și Subcarpați pe stadion (că tot spuneau că până acum doar sub el, în parcare, au cântat), m-a întors din drum mulțimea deja așezată/avicii-ată

– sâmbătă am descoperit că Silent Strike e doar dj set, deși nu scria nicăieri așa, a fost bine oricum.

Muzică populară pentru oameni fumați

– concertul Patrice a fost minunat, deși în continuare se simțea starea de așteptare, fiind mai mulți cei veniți pentru… Armin probabil.

– prin teoria lui Patrice aproape cântată despre faptul că only Today is important și c-ar trebui să fim fericiți că suntem alive, un tânăr cu ochelari de soare a trecut de la ăăă, bullshit, normal că sunt viu, doar nu-s mort, la aplauze și țopăieli mai mult decât motivaționale

foto: Raul Ștef
foto: Raul Ștef

– observate tot la concertul Patrice: Eu n-am venit mai în față la Patrice, că aștept alt Dj. (o tipă cu tricou cu Armin) – Păi ăsta nu e Dj, e cântăreț de muzică populară pentru oameni fumați! (am râs)

– în drum spre The Forrest, am regăsit, fericită, zona de chill, chiar peste drum, un loc cu hamace, leagăne printre crengi, ornate cu alte crengi, muzică de liniștit mințile copaci numai buni de sprijinit și lumini colorate – un loc de care dai fie că te-ai rătăcit, fie că vrei să-ți faci selfie, fie că ai făcut greșeala să fumezi la Untold și nu-ți mai găsești liniștea, ori, în cazul meu, că te grăbești spre cel mai liniștit și ferit loc din perimetru, cu sunete cosmice.

– leagănele erau mai degrabă selfie spot – lumea nu se mai bucura de… legănat, cât de postat botul de rață într-un loc special. O fetiță a alergat bucuroasă spre un leagăn proaspăt elibera, însă a fost ridicată rapid chiar de mama ei, care a vrut și ea o poză.

– tot acolo, după un drum cu slalomuri forțate prin mulțime, se pare că e greu să te ferești de mărgelate ce vor poze. M-am trezit cu un telefon în mâinile ce-mi tremurau deja și apoi cu reproșuri că nu e bună poza. Ce bine!

Americanii nu-s de vină 

– am cunoscut un jurnalist american ce face vara asta tură de 15 festivaluri în 15 țări, printre care și Untold. Probabil va apărea în curând ceva de la festival aici: http://www.musicfestivaljunkies.com/

– nu era fan Guetta sau Armin, dar a fost surprins de Irie Maffia și de concertele de la The Forest și îi pare rău că n-a stat mai mult la concertele din Piața Unirii.

– festivalurile de genul ăsta sunt de mare amploare și la ei și se miră cât de bine prind prin Estul Europei.

– s-a mirat și rușinat de faptul că știm (și râdem) de hip-hop-ul creștin american și că avem și noi ceva similar (l-am pus la curent în timp ce ascultam ceva underground hip hop la Shelter – cam cel mai ok loc de petrecut relaxat sâmbătă noaptea, după evadarea de la Untold)

Ca să nu te pierzi la drum, mergi singur!

– pe măsură ce se întuneca, pe la the chill apăreau tot felul de rătăciți de grup, panicați că s-au pierdut de restul. De-aia prefer să merg singură la festivaluri, să nu fiu târâtă de dragul prietenilor la te miri ce concerte ce nu-mi plac, iar spre deosebire de cei ce umblă-n grup, eu n-am senzația că m-am pierdut de restul. Cam ăsta cred c-ar trebui să fie feeling-ul general de festival.

– alt feeling, tot la zona chill, unde n-aveai nevoie de DJ ca să te bucuri de muzică – îmi place să cred că toate melodiile de dragoste sunt dedicate sinelui. Parcă prea mult, și muzical, îi iubim mai mult pe alții decât pe noi. Dedicăm melodii oricui, dar nu nouă.

foto: Ștefan Socaciu
foto: Ștefan Socaciu

Prea mult zgomot pentru nimic

– Cu acest gând mi-am dat seama că am stat prea mult pe acolo, așa că m-am întors la explorat. 2 minute pe stadion la Armin van Buuren mi-au fost de ajuns s-ajung la o concluzie: prea mult zgomit pentru nimic.

– Nu dați cu pietre, am revenit a doua seară la Guetta (doar pentru că ascultam The World is mine în liceu) și am stat mai mult de 5 minute. Cam 10. Am fost, e drept, fascinată de mulțimea în sincron la urlete și dat din mâini, dar după ce m-am obișnuit cu imaginea, m-a lovit zgomotul (nu sunt vreo snoabă și n-am zis că nu o înțeleg… ci pur și simplu nu îmi place și m-a și speriat puțin implicarea miilor de fani).

– also, zona vip powered by Fratelli e exact cum mi-am imaginat. Se aruncă cu șervețele – pentru mine ăsta fiind cel mai potrivit vizual la acest gen de muzică.

– cât am stat la Guetta, sus în tribune, un tânăr ce se recomanda drept crew și artist se mira că nu știu cine-i și mi-a zis să stau că o să-l văd imediat pe scenă. Nu știu ce am ratat, probabil nici nu vreau să știu, iar abordarea lui a sunat cam așa: Tu ești de la presă? de unde? bine, nu-mi spune dacă nu știi, că nu te dau în gât că ai făcut rost de badge (wtf?) Apropo, o să mă vezi pe scenă, nu-ți spun cine sunt, dar poți scrie că ai făcut interviu cu mine și am zis că e foarte fain! 

dan tautan
Foto: Dan Tăuțan

Detector de minori 

 – o altă discuție auzită în drum spre parc – o minoră (15 ani), fără brățară roșie, a participat la ceva concurs (habar n-am exact la ce, că erau stand-uri cu tot felul pe acolo) – iar problema a fost că i-au cerut datele și i-a luat foarte mult să se gândească din ce an să se fi născut, pentru a fi majoră. Așa că a spus 95. (pe mine mă îngrozește puțin faptul că sunt oameni majori născuți după 95, dar asta ține strict de cum (nu)mai simt cum trece timpul)

Ca o concluzie… Untold m-a speriat, deci așteptările mi-erau destul de justificate. Nu, nu faci un așa festival mare în mijlocul orașului. Cred că locul unde a eșuat Peninsula la Cluj în 2013 ar fi fost cel mai potrivit și apropiat. Pe de altă parte, fuga printre oameni, căutatul unui loc liniștit și totuși cu muzică ok, m-a inspirat și m-a făcut să scriu povești în miez de noapte. Nu despre festival ori oamenii întâlniți, cât despre mine. Lucru ce-mi lipsea, e drept.

Foto: Chris Nemeș, Dorian Man, Raul Ștef, Ștefan Socaciu, Dan Tăuțan

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *