Am stat puţin pe gânduri înainte să mai scriu ceva pe blog despre JazzTM şi asta nu pentru că n-ar mai fi lucruri de zis, că după fiecare publish al articolelor trecute îmi mai aminteam câte ceva. Văzând că nici nu m-am întors bine la Cluj şi primesc invitaţii la evenimentele din Timişoara (e folk în Taine în seara asta, apropo), mi-am dat seama că mai merită câteva cuvinte weekendul petrecut în oraşul ăsta cu atâtea feţe.
Acum mi s-a dezvăluit cum nu-l ştiam deloc. Cu muzică. Muzică bună. Live şi nu numai. Cu petreceri frumoase, oameni veseli, vechi şi noi. Şi cu multă grijă pentru mine. Îmi place şi mi-era dor să merg în Aethernative. E locul cel mai liniştit (ziua) şi cu cea mai bună muzică (chiar m-am gândit dacă e vreun astfel de birt prin Cj, unde să mă surprindă aşa plăcut muzica, dar n-am găsit) şi cel mai plin seara (am stat pe borduri, deşi sigur găseam loc liber în altă parte).
A fost un weekend cu tripuri pe oboseală şi jazz. Oboseala e ca un drog. Cu jazz cu tot, devine chiar psihedelică. Şi nu e ăsta motivul pentru care mi-a plăcut asa mult la JazzTM. Nu mi-a venit să dorm o clipă. Chiar şi când am fost hotărâtă să mă retrag la somn de nevoie, m-a oprit ploaia. Bine, ploaia m-a cam ţinut puţin pe loc şi la plecare (interpretez asta ca şi cum Timişoara n-a vrut să mă lase să plec).
Cât despre festival, nu e festival (adică nu festival care să te ţină în priză toată ziua), e un experiment cu seri de jazz, unul ce a făcut un prim pas destul de mare. Mi-a plăcut programul nu doar din cauza numelor, ci şi a aranjării lor. În fiecare seară, după zile ostenite, călduroase şi furtunoase, ne linişteam şi ne intram în forma de jazz îndrumaţi de trupele româneşti. Cu jazz curat, îndrăzneţ, delicat, numai bun să-ţi facă poftă să mai asculţi. Apoi au urmat nebunii cu experimentele lor e jazz alternativ, tente orientale, cosmice, electronice şi ce mai vreţi voi. Au arătat că se poate şi aşa. Ne-au purtat printr-o călătorie altfel, pentru a reveni la jazz-ul de suflet din încheierea fiecărei seri, jazz de la el de-acasă.
Şi pentru că Timişoara a fost aşa prietenoasă cu mine tura asta, am hotărât să nu ne mai stricăm relaţia şi să ne revedem doar cu astfel de ocazii. Aşadar, am să merg (în sfârşit!) la Plai în septembrie.
2 Comments