Începând cu regizorul, Rodrigo Garcia, un personaj atipic pe care l-am descoperit luni, la spectacolul lectură de la Humanitas, “Moarte şi reîncarnare într-un cowboy”. Câţiva studenţi de la actorie din anul I, sub îndrumarea lui Bogdan Sărătean, mi-au făcut cunoştinţă cu acest personaj, lucru ce contribuie la bogăţia spirituală pe care reuşesc s-o adun an de an la FITS.
A fost un spectacol la care trebuie să stai cu carneţelul în mână şi să-ţi iei notiţe. Asta după ce te opreşti din râs. M-am bucurat să fie şi regizorul prezent. Rodrigo Garcia este un argentinian care prin acest text şi bănuiesc că prin mai tot ce a scris, se defineşte pe sine. Ştie că are limitele lui, dar nu poate ieşi din ele. Scrie despre slăbiciuni, de ale lui. Şi cam atât. Îi place ca teatrul să-i facă pe oameni să se simtă ruşinaţi, preferă formele de teatru care emoţionează în acest fel, care sunt şi vulgare şi ofensive, care oferă publicului o libertate de care în realitate nu ar avea parte. “O operă bună subestimează inteligenţa publicului. Mă emoţionează textele în care descopăr o libertate care pe mine mă ruşinează”, a zis regizorul.
Tânărul regizor n-a avut cel mai uşor trai (a fost măcelar şi curier înainte să ajungă în Europa) şi s-a format, precum cu vină o spune parcă, de unul singur. Ar fi făcut-o altfel şi, desigur, răspunsul lui la întrebarea, dacă ar fi să mai trăieşti o dată, ai face la fel, ar fi: nu. Ar încerca altceva, doar din curiozitate. Nu-i plac pedanţii care spun că n-ar schimba nimic. E clişeu, dar omul ăsta e înainte de toate un foarte bun psiholog. De la analiza reacţiei oamenilor la petele de sos, care nu pot spune altceva despre ei decât că… AU MÂNCAT, acesta ajunge la teama oamenilor de a reacţiona în faţa neprevăzutului.
I-a plăcut spectacolul studenţilor. În primul rând pentru că sunt tineri, apoi pentru companie. Aici ne-a lăsat pe toţi să ne simţim uşor flataţi pentru câteva secunde. Ce naivi, de parcă ne-ar cunoaşte. Compania plăcută lui a fost cea a cărţilor din librărie. Cu Heidegger privind din spate, raftul e economie în dreapta şi Biblia în stânga. S-a simţit înconjurat de critici.
Rodrigo Garcia nu lasă pe nimeni indiferent. N-a ascultat niciodată pe nimeni. “Când un artist trebuie să meargă pe un drum, trebuie s-o facă. Să nu se abată, să nu fie sclavul succesului. Cel mai rău lucru e succesul”, a spus Garcia.
Miruna Runcan, pe care m-am bucurat s-o văd la Sibiu, a spus că “tipul ăsta de text prinde mediul teatral românesc nepregătit”, în timp ce Andreea Dumitru îşi amintea că prima dată când a aflat de Garcia, se întreba dacă ce face el e teatru sau literatură.
Ştiu, m-am cam lungit, dar am fost fascinată, însă voi poate n-aţi aflat nimic despre dialogurile cowboy-ului, aşa că, dacă mai sunteţi pe fir, vă las în continuare cu câteva gânduri desprinse din textul lui Garcia:
“Râsul nu mai e o comoară tulburătoare. A devenit o repetiţie banală. Azi este cel mai prost instrument social şi distanţează oamenii. Este o armă purtată de fricoşi când ies pe stradă.”
“Îl iei de mână pe celălalt din două motive: fie ca să nu fugă, fie pentru a-l conduce pe un drum pe care altfel n-ar merge.”
“Mănuşile sunt cea mai tristă invenţie a omului. Mănuşile şi avionul despart. Mâinile perfecte reprezintă o neglijenţă existenţială. Grija mâinilor înseamnă spălarea pe creier a mâinilor”
“Nu există legătură între suferinţe. Suferinţa nu ţine cont de nume proprii. Nimeni nu intră în viaţa noastră de tot. Doar respiraţia! Fiecare respiră oxigenul pentru sine.”
Sursa foto: sibfest.ro
Be First to Comment