A început! FITS-ul. Al 19-lea. De ieri chiar.
Am ajuns în Sibiu și am pășit iar entuziasmată pe străzile ce m-au purtat o vreme și care se transformă într-un bulevard de fericire pe perioada festivalului de teatru. Am văzut zâmbete, soare, dar numai o mână de oameni. Festivalul de teatru a început timid, iar lumea parcă a devenit mai comodă.
Pietonala din centru nu mai vuia ca altădată, poate și din cauză că lumea-mi părea mai civilizată. S-o fi triat publicul festivalului? Spectacolele stradale cu siguranță nu. Am dat de niște zâne. Din Italia și Franța, cocoțate pe picioroange, colorate și încărcate cu zâmbete. Numai bune să-ți bucure plimbarea în drum spre recunoașterea surprizelor festivalului. În Piața Mare, Ștefan Bănică junioru’ (era să scriu Șerban; drept e că mi-e cam străin personajul sau poate că înainte să ajung în piață, l-am zărit pe Șerban Puiu).
După câteva ture de Bălcescu, m-am oprit în curtea teatrului și m-am hrănit cu fețele calde ale oamenilor pe care îi văd aici, o dată pe an. La 19:00 am intrat la “Radu Stanca” la spectacolul polonez “No matter how hard we tried”, după care m-am scufundat în Corabia Nebunilor (teatru-dans din Israel). Despre ambele spectacole urmează să scriu.
Am ratat ce a fost în Piața Mare, dar am prins focul de artificii, care era cât pe ce să dispară, din lipsa fondurilor, însă cei care fac asta de 15 ani, ceva firmă de la Orăștie, au decis că nu se poate să înceapă acest festival fără artificii și au oferit gratuit acest spectacol.
M-aștept să fie câteva zile pline de roadele festivalului pentru mine. Că spectacole sunt destule, mai multe ca până acum și parcă și mai variate.
Be First to Comment