Furtuna vine drept spre mine*

Parc-am obosit să-mi adun cuvintele, să le aranjez şi să le pun frumos într-o nouă postare. Nici traficul nu mi-l mai urmăresc şi sunt convinsă că nici el pe mine. M-am îngrozit să văd cum cele mai multe vizite apar când scriu despre dezamăgiri.

Oricum, cu fiecare postare în genul ăla, simt cum mă pierd prea mult pe blog şi că-mi devine mai mult decât personal. Cu riscul că o să-mi pierd din cititori sau vizitatorii ce ajung pe aici căutându-şi pe google “prietenii pierduţi”, prefer să mă pierd prin metafore când vine vorba de introspecţii.

Sper să reuşesc sau măcar să nu o mai dau în deprimări bloggeristice. Asta pentru când îmi voi face curaj să-mi mai deschid sufletul pe blog.

*bonus pentru suflete, în special pentru al meu:

(bucata asta am primit-o iniţial în engleză, de la o prietenă, iar între timp am reuşit să dau şi de carte):

Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care îşi schimbă cursul neîncetat. Îţi schimbi ritmul de mers, încercând să o eviţi. Furtuna se schimbă şi ea, potrivindu-şi pasul după al tău. Schimbi din nou pasul, dar şi furtuna face la fel. Acest lucru se repetă la nesfârşit, ca un dans macabru cu îngerul morţii, chiar înainte de revărsarea zorilor. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură venit de departe. Tu însuţi eşti furtuna. E ceva dinlăuntrul tău. De aceea, n-ai decât să te resemnezi şi să păşeşti drept în mijlocul ei, să-ţi aperi ochii şi urechile de nisip şi să o străbaţi pas cu pas. Acolo nu există nici soare, nici lună, nici direcţie, uneori nici măcar timp. E doar nisip fin şi alb, făcut parcă din oase fărâmate, care dansează în înaltul cerului. Imaginează-ţi o astfel de furtună.

Apoi, desigur, va trebui într-adevăr să treci prin ea, prin această furtună puternică de nisip, metafizică, simbolică. Însă oricât de metafizică sau simbolică ar fi, îţi va sfâşia trupul ca mii de lame ascuţite. Mulţi vor sângera, inclusiv tu. Va curge sânge cald şi roşu care îţi va păta ambele mâini. Va fi sângele tău, dar şi al altora.

Când furtuna va înceta, nu vei înţelege prea bine cum ai reuşit să scapi cu viaţă. Nu vei fi sigur nici măcar că a trecut cu adevărat. Însă un lucru îţi va fi clar: tu, cel care a ieşit din furtună, nu mai eşti acelaşi cu cel care a păşit în ea. Da, asta înseamnă furtuna de nisip.

*Kafka pe malul mării, Haruki Murakami, Polirom, Iaşi, 2006.

Tu îndrăzneşti să-ţi păşeşti grăbit, voios sau chiar puţin temător prin furtună? Eşti dispus să te arunci în nisipul agitat cu scopul de a-ţi invita la dans apoi furtuna?
sursa foto

Diana Written by:

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *