Pentru că am scris o vreme articole pe cuvinteonline.ro, iar modul de arhivare al materialelor pe site este groaznic, am să-mi mai transfer aici din materiale, cum am făcut și cu rubricile de cronicuțe și portrete. Așadar, în funcție de stare și de potrivire, va apărea câte un material mai vechi. Cuvinte online oricum avea sub 10 unici pe zi în zilele cât de cât bunicele (mai puțin în zilele actualizării, când depășea suta – și cam atât), așa că multe materiale n-au apucat să fie citite.
E un trend să folosim englezisme sau cuvinte împrumutate de peste ocean. De parcă nu le-am mai găsi echivalente în dulcea noastră limbă. La fel se întâmplă şi cu “procrastination” pe care îl autohtonizăm în “procrastinare”, o formă dură, rigidă, un cuvânt ce-şi vâră ghearele în vocabularul nostru, pentru a-l updata.
Îmbrăţişăm toţi cu drag procrastinarea, mai mult sau mai puţin, după caz. Se lipeşte de noi la orice pas, ne cuprinde şi ne face gândurile să zburde spre meleaguri de lentoare. E inevitabil de multe ori să nu ne lăsăm cuprinşi de puterea ei.
Dex-ul online ne prezintă sub anonimat acest fenomen, în următorul mod: PROCRASTINÁ – a amâna în mod nejustificat începerea unei acţiuni, în special din cauza neglijenţei habituale sau a lenei; şi crastinus („ce ţine de ziua de mâine”).
Cine poate spune că tergiversarea nu se află printre obiceiurile sale? Cine nu lasă pe mâine ce poate fi făcut azi, şi mâine la fel, în ideea că se va rezolva de la sine? Parcă această trăsătură se lipeşte la orice pas, făcând astfel lucrurile să pară mai uşor de rezolvat, dar le aruncă de fapt într-un infinit al amânărilor.
Adevărul e că ne e lene. Stăm la o nesfârşită coadă în faţa ghişeului tergiversărilor. Culmea e că oricât s-ar împărţi, aceste amânări nu dispar, ci ne cuprind devenind parte din viaţa noastră, parte din noi, a comportamentelor şi reacţiilor noastre.
Lăsând tărăgăneala la o parte, dar după multe amânări, ce-i drept, şi cu câteva impedimente, apărem şi noi online. Procrastinarea poate fi bună atunci când, după câteva ezitări, ajungem la un rezultat mult mai bun decât dacă ne-am fi grăbit. Din acest motiv sper ca amânările de care ne-am lovit până la realizarea publicaţiei să fie într-un ceas bun. Iar prin aceste rânduri numai la tergiversări nu vreau să îndemn echipa, ci încerc să deschid nişte ochi, să îndemn nişte mâini să scrie, nişte minţi să se deschidă şi să demonstreze că rotiţele se mişcă. N-aş vrea să urlu în pustiu.
Ultimul paragraf se referă clar, la gândurile cu care-mi începeam munca la revista mai sus amintită. Drept e că mîinile îndemnate să scrie au cam lenevit, iar mințile și-au văzut de ale lor… Pustiu, nu glumă. Dar cu chiu și vai, am dus treaba la bun sfârșit, sub tutela-mi, adică am reușit de fiecare dată să actualizez publicația la timpul potrivit. Acum, văd că e iar în paragină. Sper ca studenții ce se vor ocupa de ea în semestrul al II-lea să fie mai serioși. Cu discuții și frustrări pe tema cuvintelor online, am să revin.
Be First to Comment