Metallica! Metallica!!

Am fost la Metallica, am stat şi am cîntat în ploaie, am admirat şi pînă la urmă, ploaia nu a mai contat.

Ditamai urbea

După drumul făcut pînă la Bucureşti de una singură, am ajuns cu bine, prima dată în Bucureşti, prima dată ca un punct in ză big city! Ieşit din comun nu a fost, autocarul m-a lăsat într-un loc pe care-l ştiam dintr-o hartă desenată de Silvia cu o zi înainte. Ştiam şi ce bus să iau ca să ajung într-un alt loc recomandat de ea, Grădina Cişmigiu. După 10 minute, împreună cu un fost coleg de grădiniţă pe care l-am atenţionat că ajung în Bucureşti, ne plimbam prin Cişmigiu şi dacă tot ştiam că nu am voie cu aparatul la concert, am prins pe aici nişte cadre.

După cîteva ore de pierdut vremea prin parc m-am întîlit şi cu persoana cu care am zbughit-o apoi spre Stadionul Cotroceni. Biletul de pe primul bus a fost valabil şi pe al doilea, controlor bleg… Deşi, m-am temut puţin, cred că a fost totuşi mai mult tolerant decît bleg.

Ocolim, ocolim

Cei cu bilete pe gazon B pe la Hotel Mariott, ceilalti de pe strada Dr. ‘nuştiucum’. Am avut bilete pe gazon A, am ocolit tot stadionul pînă la urmă şi am ajuns. Pe stadion, la ora 6… destul de multa lume. Ploaie ? Da. Umbrele ? la intrare, dar nu de vînzare… am înţeles că s-au adunat destul de multe. De la atîţia oameni prost informaţi, cred şi eu.
Totul s-a cumpărat cu jetoane, 2.5 lei unul, 2 jetoane berea şi sucul, 1 jeton apa plată. Jetoanele neconsumate au putut fi răscumpărate la ieşire.
Înarmaţi cu sepci şi totuşi nu a fost destul. Mare noroc că am dat de un fost coleg mai inventiv ca niciodată, care avea un set de saci menajeri şi-a împărţit şi cu noi. Bineînţeles, pe parcurs, nici acei saci nu au suplinit o pelerinuţă atît de folositoare în acele clipe.

Singing in the rain

Pînă la Metallica, norii au jucat diverse roluri, dar în principiu, ne-au cam udat. După ce a apărut Metallica, norii n-au mai jucat niciun rol, ci şi-au făcut bine treaba. De la Master of Puppets la Enter Sadman, de la Fade to Black la One şi la inevitabila Nothing Else Matters, trupa ne-a făcut să uităm de ploaie şi de alte griji şi să completăm spectacolul genial oferit de greii metalici.

James Hathfield: Hey Bucharest you know why I’m here? Because I fuckin’ love this!!!

Şi… înapoi!

După 40 de minute de mers cu taxiul pe străduţele întortocheate ce încercau să evite aglomeraţia capitalei, am ajuns, şi chiar la timp, în Autogara Militari de unde am luat celebrul Dacos spre casă. Drum cu totul ieşit din comun. Dacă primul drum mi s-a părut banal, chiar enervant, de data asta o persoana a avut grijă să mă intrige, să mă pună pe gînduri.
Punţile de lansare se nasc în astfel de momente care apar cînd nu te aştepţi, revelaţii ce schimbă viziuni şi oferă oportunităţi…. Asta-mi suna în cap de atunci, nu ştiu de ce, nu ştiu de unde… dar cred că nimic nu e întîmplător. Şi pentru că a fost prea ciudată întîmplarea, o voi păstra deocamdată pentru mine.

Oricum, am fost la Metallica şi mi-a plăcut. A fost ok la Bucureşti… la concert, înainte şi după!